România are un parc de ascensoare de cca 47000 bucăți instalate. Poate părea mult, însă în comparație cu Bulgaria suntem o piață mică.
Bulgaria are un parc de ascensoare de peste 100 000 de unități, cu mențiunea că în Bulgaria blocurile vechi de 4-5 etaje au fost gândite de la început cu ascensor, chiar dacă în Bulgaria era un regim comunist.
Ce e de făcut?
E nevoie de un plan de modernizare pentru lifturi.
Revenind la parcul de ascensoare al României, din totalul numărului de lifturi instalate, peste 50% sunt vechi cu peste 30 de ani de utilizare.
Se pune implcit problema aducerii acestora la zi, prin modernizare. E posibil prin eficientizarea consumului electric și printr-o îmbunătățire considerabilă a siguranței.
Toate acestea se pot încununa cu ceea ce simte utilizatorul final. Omul vede confortul în urcare/coborâre și nota estetică a cabinelor.
Există programe de modernizare a lifturilor finanțate de Uniunea Europeană. Acestea însă nu acoperă în întregime numărul de lifturi care se cere modernizat.
Compania noastră e parte din firmele care pot presta astfel de servicii de modernizare de ascensoare.
De ce să modernizezi liftul?
Iată o expunere de motive care trebuie să vă ridice întrebări la care consultanții noștri vor răspunde:
- Siguranță – cel mai important motiv pentru care merită să modernizezi liftul. Pe lângă aspectul acesta în exploatare, există răspundere penală dacă apar incidente.
- Confort – Un ascensor modern este silențios, nu are mișcări bruște, are o cursă plăcută și lină iar cabina arată ca din filmele SF. Prin tehnologie, cabina unui ascensor poate fi adaptată pentru persoane cu disabilități.
- Economie – un ascensor modern consumă mai puțină energie electrică, implicit veți observa o reducere a costurilor de întreținere.
Cum modernizăm noi ascensoare
La Kronlift ne-am propus să redăm viața lifturilor vechi. Pentru asta am gândit trei pachete de modernizare a ascensoarelor. Acestea sunt gândite să abordeze o gamă largă de necesități.
Să nu uităm de aspectul financiar, costul e un factor de stres.
Concret, o modernizare de ascensor făcută cu Kronlift va implica mai mulți pași. Primul pas este să iei legătura cu noi în pagina Contact.
Acolo un consultant te va consilia în vederea obținerii unei întâlniri unde se va evalua starea liftului ce se dorește modernizat. Mai departe o soluție tehnică vă va fi recomandată în funcție de ce se găsește la fața locului.
Această soluție de modernizare a ascensorului va fi însoțită de un deviz comercial precum și de un calendar de lucrări.
Să nu uităm că, la modernizarea de lifturi spre deosebire de instalarea în clădiri noi, există locatari ce trebuie să circule.
Calendar lucrări
Fixarea și respectarea unui calendar de lucrări va da claritate locuitorilor pentru a-și programa ieșirile.
Toate aceste etape se finalizează prin semnarea unui contract de modernizare a ascensorului agreat și demararea lucrărilor.
S-a întâmplat ca din varii motive tehnice, soluția furnizată inițial să fie suplimentată de elemente noi găsite pe parcursul lucrărilor.
Pentru a acoperi nevoile pieței de modernizare de ascensoare, iată ce oferă compania noastră –
PACHETE MODERNIZĂRI ASCENSOARE
Pachetul BASIC – Înlocuirea automatizării și a elementelor de siguranță a ascensorului pentru a se alinia la standardele în vigoare conform legislației Române și Europene.
Pachetul CONFORT – Aduce pe lângă pachetul BASIC și o înlocuire a motorului ascensorului.
Acesta se înlocuiește cu un motor cu convertizor de frecvență pentru o îmbunătățire a mobilității ascensorului.
Pachetul COMPLETE – La acest pachet se înlocuiește și cabina ascensorului, ușile de palier și de cabină pentru o experiență cu adevărat nouă.
Odată terminarea modernizării cu acest pachet, liftul dumneavoastră va contrasta în mod plăcut ambientul din blocurile mai vechi.
Pentru a te convinge de calitate și seriozitate, reprezentanții noștri îți vor pune la dispoziție o serie de referințe care vor elimina orice îndoială legată de serviciile noastre.
Tot ce trebuie să faceți este să ne contactați!
Puteți contacta un consultant KRONLIFT chiar AICI.
Dacă v-a plăcut articolul îl puteți distribui pe canalele dvs de socializare.
Autor: Silviu Enache
Citește și…