Publicat în decembrie 4, 2019
Ascensor electric vs Ascensor hidraulic. Cum aleg?

ANALIZĂ COMPARATIVĂ

Ascensoarele fac parte din viața noastră, asta nu mai este niciun secret. Însă constructorii, dezvoltatorii sau chiar persoanele interesate de achiziția unui ascensor, fie el electric sau hidraulic sunt în fața unei mari provocări.

După cum scriam într-un articol anterior, ascensoarele sunt alimentate cu energie electrică indifferent de acționarea cabinei, care poate fi prin forța hidraulică sau acționate cu motoare electrice.

Acest fapt face ca, prin orice mod am compara aceste două soluții, putem pleca de la o bază solidă.

Regimul de înălțime

Această comparație nu e corectă, dat fiind faptul că limitarea ascensoarelor hidraulice este la 7 stații, din cauze tehnice. Ascensoarele electrice pot fi instalate fără o limită de înălțime cunoscută, fapt dovedit deja de construirea unor clădiri cu o înălțime impresionantă.

 

Consumul de energie al ascensoarelor

Indiferent de acționarea ascensorului ales, el va trebui conectat la rețeaua electrică. Există astfel două categorii, alimentarea la o sursă de current trifazic sau alimentarea la o sursă de current monofazic.

Pentru majoritatea ascensoarelor, se preferă alimentarea cu o sursă de curent trifazică, necesarul de putere al motoarelor lifturilor acționate electric sau a pompelor celor acționate hidraulic este de obicei mare.

Concret – la ascensoare acționate electric se solicită o coloană de putere de minim 5 KW, respectiv 16 Amperi. La ascensoarele acționate hidraulic se solicită o coloană de minim 6 KW, respectiv 32 de Amperi.

Aici costurile pot fi un motiv de îngrijorare, atât la autorizarea unui ascensor, cât și la consumul de energie în exploatare. Costurile cresc considerabil când veți solicita furnizorului de energie o branșare la 5 Kw, 16 A iar pentru branșarea pentru o putere mai mare vor fi alte costuri și obligații tehnice.

Așadar, prima alegere din punct de vedere al consumului și configurării rețelei electrice este net în favoarea unui ascensor acționat electric.

 

Necesarul de spațiu

Spațiul a devenit o comoditate prețioasă. Deși arhitecții au găsit soluții pentru a optimiza aproape toate aspectele în materie de clădiri, la ascensoare nu s-au putut face concesii, din cauza legislației ISCIR.

A se reține că autorizarea unui ascensor este rezultatul unei proiectări, instalări și testări minuțioase de către echipa de inspectori a autorității de stat.

Concret, pentru un ascensor cu acționare electrică, e necesar instalarea în puț pe verticală, implicit sunt restricții la construcții în anume zone cu plan urbanistic cu regim de înălțime redus.

Pentru un ascensor cu acționare hidraulică e nevoie de o cameră adiacentă puțului, care are nevoie de niște specificații.

Comparația poate fi aici într-un fel de remiză, datorată diversității proiectelor pe principiul unde nu se poate pe verticală, se face pe orizontală și invers.

 

Timpul de instalare

Aici sunt mai mulți factori iar timpul de instalare al unui ascensor, fie el electric sau hidraulic depinde foarte mult de tipul de clădire în care se face instalarea.

Dacă pentru o clădire nouă singurii factori de stres pot fi întârzierea constructorului sau alimentarea cu energie, pentru clădirile existente stresul cel mai mare vine de la locatari, marea lor majoritate în etate, care depind foarte mult de ascensorul instalat (cel care se înlocuiește).

Aceștia pot pune presiune, mobilitatea lor fiind mult redusă în cazul în care ascensorul nu funcționează zile sau chiar săptămâni.

 

Mentenanța

Lifturile, conform legii de funcționare, sunt supuse unui regim strict de evidență a interevențiilor la revizii, vizite regulate implicit mentenanța ocupă un rol foarte important în exploatarea unui ascensor, fie el de persoane sau de marfă.

Acestea se trec în cartea liftului, un document obligatoriu pentru orice instalație de ridicat.

Pentru cei care nu cunosc toate detaliile legale, aflați că în momentul când ați montat un ascensor nou sau ați modernizat un ascensor uzat, vi se va solicita un contract cu o firmă acreditată să efectueze revizii la ascensoare, înainte de a da liftul în folosință.

Pentru cazul comparației noastre, costurile de mentenanță pot fi comparabile, cu precizarea că reparațiile pot fi cele care vă vor scoate mai mulți bani din buzunare.

Așadar, după perioada de garanție, vă puteți aștepta la costuri considerabile la piese și subansamble dacă ați ales un lift de la un producător de renume, în special de la cei care au externalizat producția în afara UE.

 

Prețul unui lift nou

Ascensoarele nu sunt ieftine. Un lift nou va scoate peste 12000 de euro din conturile dumneavoastră. Comparativ însă veți găsi că uneori o soluție cu un ascensor hidraulic poate fi cu 10-15% mai ieftină la achiziție decât a unui ascensor electric.

Dar sunt de luat în seamă costurile pentru rețeaua electrică, uneori chiar camera tehnică și altele.

Costurile de achiziție ale unui ascensor includ de obicei prețul echipamentului, montajul, transportul, probarea și nu în ultimul rând pregătirea de documentație pentru autorizare.

Nu uita că de obicei taxa de autorizare o va plăti întotdeauna beneficiarul. Nu e mare, dar poate veni ca o surpriză.

 

Concluzii

Indiferent ce soluție ți se potrivește, un ascensor va face viața mai ușoară locatarilor viitori sau prezenți în orice proiect imobiliar. Pentru că ne dorim să alegi inspirat am pus la dispoziție servicii de consultanță gratuită pentru orice proiect ai avea, mare sau mic.

Recomandarea noastră e ca atunci când dorești să configurezi un lift nou sau să modernizezi un ascensor să apelezi la experții Kronlift pe care îi poți contacta din secțiunea Contact.

Puteți contacta un consultant KRONLIFT chiar AICI.

Dacă v-a plăcut articolul îl puteți distribui pe canalele dvs de socializare.

Autor: Silviu Enache

Pin It on Pinterest

Share This